IMSP - Institutul de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc"

Limba site-lui:
  • Romanian
  • English
  • Russian

Ziua Mondială a Astmului

Anul curent, Ziua mondială a astmului este marcată în întreaga lume la 1 mai (în prima zi de marţi a lunii, organizată pentru prima dată în 1998) şi are ca obiectiv sensibilizarea populației cu privire la această afecţiune, cunoșterea metodelor de tratament, măsurilor de profilaxie și implicarea activă a pacientului în monitorizarea evoluției bolii.  În acest an, tema este "Nu e niciodata prea devreme sau prea tîrziu să îți controlezi respirația".
Ziua mondială a astmului este un eveniment anual organizat de Iniţiativa Globală pentru Astm (Global Initiative for Asthma - GINA), în colaborare cu grupurile pentru îngrijirea sănătăţii şi cu specialiștii în acest domeniu.
Astmul este o boală a căilor respiratorii, care provoacă crize repetate de respirație șuierătoare, însoțite de senzația de apăsare în piept și de tuse. Numărul cazurilor de astm bronșic a crescut de trei ori în ultimii cinci ani.
Potrivit estimărilor OMS peste 300 de milioane de oameni suferă de astm la nivel mondial şi peste 250.000 de persoane mor anual de astm. Prevalenţa este în continuă creştere, în special, în rândul copiilor. Raportul GINA confirmă faptul că astmul este în creştere în întreaga lume şi estimează că încă 100 de milioane de persoane ar putea să sufere de astm până în 2025. 
De cele mai multe ori afecțiunea nu poate fi vindecată, dar cei diagnosticați cu astm pot duce o viață normală, care poate fi și foarte activă.
Este important de respectat câteva reguli foarte simple:
  • de administrat corect medicamentele prescrise de medic
  • de mers la controale periodice la medic
  • nu de fumat și de evitat mediile poluate și în care se fumează
  • în depistarea cauzei alergice a astmului este necesar de respectat regulile de profilaxie legate de expunerea la praful de casă, mucegaiuri, animale de companie sau polen.
  • în cazul când astmul se agravează trebuie de reacționat corect urmând indicațiile din planul de acțiune recomandat de medicul specialist
Depistat din timp și tratat corect, astmul poate fi controlat!